Ștefan Ciuntu
Public Affairs Director
Ștefan profesează într-o companie de consultanță specializată în public affairs și relații guvernamentale, unde dezvoltă și implementează strategii pentru sectoare inovatoare. În cadrul New York Crew, el se ocupă de activități de advocacy, contribuind la consolidarea dialogului dintre organizație și actorii relevanți din mediul public. Parcursul său în zona organizațiilor non-profit a început încă din liceu, chiar în New York Crew, ca Director de Departament în cadrul unei filiale locale.
A absolvit University of Groningen cu o licență în Drept Internațional și European, iar ulterior a studiat Afaceri Publice Internaționale la Universitatea din București.
În afara ariei profesionale, Ștefan spune "Sunt pasionat de antrenamente de forță și practic skateboarding și snowboarding de peste 12 ani. Iubesc drumețiile montane, urmăresc cu interes sporturi de contact si lupte libere și chiar am practicat astfel de sporturi pentru o scurtă perioadă de timp."